Citate Maitreyi

Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treacă în mine toată, aşa cum trecuse sufletul ei.


Am iubit întâi un pom, din acela pe care noi îl numim "şapte frunze".


O observam şi mă lăsam prins de privirile ei, de acea voinţă fluidă, care nu are nimic de-a face cu ochii, deşi porneşte prin ei.


Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte.


Aş vrea să mărturisesc de la început că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi tovărăşii cu Maitreyi.



Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest.



Azi, pe când îi povesteam destrăbălările fetelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, şi numai gândul că s-ar putea să nu fiu a înspăimântat-o într-atât, încât a început să plângă.


Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?


Iar fetele lor sunt sfinte, nu târfe ca ale noastre. Să mă căsătoresc cu o albă?


Nu ştiu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nici o privire întâlnită până atunci, şi după ce a încetat examenul şi Maitreyi a fugit iar lângă fereastră, ne-am sfiit amândoi să ne mai privim, într-atât fusese de clandestină şi de caldă comuniunea noastră.


O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.


E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeţi sau să-l cucereşti. Mai mult ne închipuim că posedăm, decât posedăm.


Numai acolo mai putea regăsi fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesăţioase, descoperite în cea dintâia zi a noastră.


Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă.


Când eşti bătrân, iubeşti mai mult şi suferi mai puţin.


Dumnezeu îşi exprimă dorinţele prin prejudecăţi.


Plimbările acelea mi-au rămas acum mai proaspete şi ucigător de dulci în amintire.


Cine ar fi crezut că, pe nesimţite, schimbări atât de mari se pot împlini...?