Arta și literatura
Primele elemente de artă din arhipelagul japonez le găsim în perioada Jōmon (cca. 8000 - cca. 300 î.e.n.) când au fost confecționate vase de ceramică folosite pentru provizii și figurine din lut (dogū). Ceramica Jōmon, deseori confecționată în formă de flacără, este cea mai veche ceramică în lume descoperită până la ora actuală.
Muzica japoneză tradițională
Strămoșul instrumentului koto își are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuși ca și pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre țiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit și ușor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri și, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziției.
Corzile sunt pișcate de trei pene (tsume) din fildeș, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu și inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton și jumătate, în funcție de preferință. Cea mai mare parte a repertoriului tradițional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziții recente utilizează koto in solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.
Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovațiile sale aduse stilului și tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă și populară. Unul dintre cei mai distinși compozitori de koto, ale cărui piese conțineau, în majoritate și versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziții și numeroase inovații tehnice cum ar fi koto bas cu 17 corzi.
Crăciunul în Japonia
Crăciunul în Japonia nu este o sărbătoare națională însă, încurajată de companiile comerciale, a devenit o sărbătoare populară în Țara Soarelui-Răsare. Japonezii fac schimburi de cadouri, iar cadourile copiilor sunt puse lângă pernă în timpul nopții. Petrecerile de Crăciun se fac înaintea sau după ziua Crăciunului, unic fiind tortul de Crăciun care este făcut din frișcă bătută și căpșune. Clădirile și copacii sunt decorați cu lumini de Crăciun iar în locurile publice sunt instalați pomi de Crăciun. Ajunul Crăciunului a devenit o sărbătoare pentru cupluri în care aceștia își dăruiesc cadouri și își petrec timpul împreună.
Prima celebrare a Crăciunului în Japonia a fost înregistrată în 1552 - mesă ținută de misionarii iezuiți din prefectura Yamaguchi. Unii consideră că tradiția celebrării Cracinului a apărut odată cu venirea misionarului Francis Xavier în Japonia în 1549. Începând cu expulzarea misionarilor în 1587 și interzicerea Creștinismului în toată Japonia în 1612, practicile Creștine au încetat. Totuși, timp de 250 de ani, o mică enclavă de Creștini, cunoscuți că Kakure Kirishitan ("Creștin ascuns"), au continuat să practice rituale creștine pe ascuns.
Crestinitatea în Japonia, împreună cu celebrarea Crăciunului a reapărut la începutul perioadei Meiji (1868 - 1912) influențată de tradițiile Americane. În acest timp tradiția s-a extins încet în orașele mari ale țării. În anii celui de-al II-lea Război Mondial toate tradițiile legate de această sărbătoare au fost suprimate. Începând cu 1960, odată cu creșterea rapidă a econimiei și influența dramelor TV Americane, Crăciunul a devenit popular printre Japonezi, însă fără conotație religioasă. Pentru mulți Japonezi celebrarea Crăciunului este similară participării la un matsuri, unde participanții, de multe ori, nu dau importantă zeității (kami) celebrate. Începând cu 1970 multe cântece și filme TV prezintă Crăciunul că o sărbătoare pentru îndrăgostiți.
Anul Nou în Japonia
Mulți japonezi consideră Anul Nou una din cele mai importante festivități ale anului. Din 1873, după adoptarea calendarului gregorian în Japonia, anul nou este sărbătorit ca în restul lumii pe 31 decembrie - 1 ianuarie.
Mâncare tradițională
Japonezii mănâncă o serie de mâncăruri de Anul Nou numită osechi-ryōri, fiecare tip de mâncare având o semnificație simbolică. Lista include kombu (alge de mare), kamaboko (rulada de pastă de peste), kurikinton (piure de cartofi dulci și castane), kinpira gobo (rădăcini de brusture fierte) și kuromame (boabe de soia dulci). Multe din aceste tipuri sunt dulci, acre sau uscate, și pot sta mult timp fără a fi ținute în frigider. Sunt multe varietăți de osechi conținând diferite tipuri de mâncăruri, depinzând de regiune.
Alt tip popular de mâncare este supa ozoni care conține mochi (piure de orez) și alte ingrediente care diferă în funcție de regiune. Se mănâncă și sushi, sashimi și alte mâncăruri.
Bătaia clopotelor
La miezul nopții pe 31 decembrie, templele budiste din toată Japonia bat clopotele de 108 ori, simbolizând cele 108 păcate ale omului. Clopotele se bat și pentru că fiecare japonez să fie păzit de cele 108 ispite lumești. De asemenea se crede că bătaia clopotelor izbăvește de păcatele făcute în anul precedent.
Cărți poștale
Unul din obiceiuirile japoneze este trimiterea de cărți poștale de Anul Nou, numite nengajō. Acestea sunt trimise la prieteni, rude, clineți etc. Japonezii trimit cărțile poștale astfel încât acestea să ajungă pe 1 ianuarie, perioada anului nou fiind una din perioadele cele mai aglomerate ale poștei. Cărți poștale pot fi găsite de diferite modele, pre-imprimate cu spațiu pentru mesaje, sau neimprimate, pentru cei care doresc să-și creeze propriile modele.
Otoshidama
De anul nou, japonezii au obieciul de a dărui bani copiilor. Acest obicei este cunoscut ca otoshidama. Copii primesc plicuri mici decorate, numite pochibukuro. Suma pusă în plic depinde de vârsta copilului, însă este aceeași dacă familia are mai mulți copii, pentru a nu supăra pe nimeni.
aponia traditionala este tot atit de departe de imaginatia noastra ca si distanta care ne separa fizic de Tara Soarelui Rasare.
Singura deosebire este urmatoarea – ceea ce noi ne imaginam, nu se masoara in kilometri, ci in grade si nuante de sensibilitate.
Datorita izolarii geografice a Japoniei, modul in care cultura nipona s-a exprimat a fost perceput secvential, fragmetat si nu ca o unitate de structura. Unitatea structurala provine in acest caz dintr-o unitate a contrariilor.
Intr-adevar, aceasta teza este un loc geometric transpus literar, centrat pe cuvintul “contrast”.
Astfel, secolul al XI-lea
d.Hr., cind in alte parti ale lumii statele erau in curs de formare, gaseste Japonia cu o literatura clasica, intr-un stat unitar si centralizat.
Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole.
Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta, privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.
Pe plan religios, in secolul al VI-lea
d.Hr., in Japonia patrunde budismul. Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului.
Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistind si astazi, intr-o armonie tipic nipona.
Dupa epocile istorice cunoscute sub numele de Kamakura si Muromachi, Japonia ajunge in pragul dezastrului din cauza de numeroaselor razboaie civile.
In anul 1600 insa, dupa batalia de la Sekigahara, Shögun-ul Tokugawa Ieyasu unifica Japonia si instaureaza pacea feudala pentru aproape trei secole (1603-1868).
Pacea feudala, sinonima cu era Tokugawa (Edo), va marca decisiv cultura si traditia japoneza. La inceputul acestei perioade istorice (in anul 1639) Shögunul Tokugawa Iemitsu, impune izolarea Japoniei prin ruperea legaturilor cu toate tarile straine. Japonia renunta astfel la legaturile cu lumea exterioara si se inchide in ea insasi.
Acest efort de repliere interioara reprezinta geneza unei culturi unice ce se caracterizeaza prin introspectie, interiorizare si trairea acuta a temporalitatii.
Conceptul de “Vid” asociat budismului Zen patrunde in toate compartimentele vietii, proiectia sa in cultura japoneza fiind determinanta.
Elementele de arhitectura, eticheta, arta gradinaritului, ceremonia ceaiului, poezia, teatrul urmeaza o cale, “Dö”, fiind ridicate la nivel de arta printr-o formalizare extrema.
Sarbatorile, ceremomiile, vestimentatia, bucataria specifica, transpun si transfigureaza viata de zi cu zi intr-o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita doar de japonezi.
Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepind cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.
Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona.
Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcusul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime. Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato.
Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix, dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.
Profesorul de filozofie Tetsure Watsugi explica aceasta stare de lucruri astfel:
“A aborda o alta cultura este ca si cum ai asista la o piesa de teatru Kabuki, unde ego-ul fiecarui actor este ascuns de o masca. Cealalta cultura este masca, iar realitatea din spatele mastii este altceva, de origine japoneza.”
tre sa recunosc ca in comparatie cu cultura indiana care o stiu mai bine..pe cea japoneza nu prea stiu asa multe despre ea..am citit o carte, Artele Traditionale Japoneze si acolo scria despre ghieshele imbracate in kimono, vopsite si machiate strident si evantaiurile lor frumoase, ikebana, bonsai, bonkei, chanoyu, origami si gradinile japoneze mi-a placut f mult firea japonezilor de a-si accepta soarta, de a-si pastra traditiile in echilibru cu noul si modernul din marile lor orase, tehnologia lor avansata chiar daca sunt scuturati zilnic de cutremure puternice, au multi vulcani, nici agricultura nu prea au fiindca au un teren mai mult muntos..si totsui i-au depasit pe laudarosii de americani care nu pot nicicum sa se compare cu mostenirea culturala a Japoniei, cu sumo...cu florile de cires.."Tara soarelui rasare" , o tara magnifica..splendida :X
